Dacă am o calitate remarcabilă, asta se poate vedea simplu: prietenii dragi, oamenii care gândesc pentru ei sunt cea mai mare calitate a mea. Am onoarea și în același timp privilegiul de a avea alături, la propriu sau în suflet, oameni deosebiți care gândesc, acționează și cred în principii și valori sănătoase, evident din punctul meu de vedere.

Azi vreau să vă împărtășesc o serie de gânduri legate de importanța pe care noi o acordăm viitorului nostru. Da, poate că ați ghicit, este vorba de alegerile pe care le facem în viață.

Pornind de la o serie de vorbe cu un om drag am ajuns la următoarele concluzii: 

„până la urmă, suntem prizonierii propriei vieți

dar totodată, suntem și artizanii propriilor experiențe!”

Știu mulți oameni care au plecat. Unii cred, speră că așa e mai bine. Alții au plecat pentru că s-au săturat de experiențele tâmpite din țara asta și doresc o nouă șansă, îndrăznesc să zic poate chiar „o șansă adevărată”. O fi asta soluția?

Am avut aceiași concepție înainte să încep facultatea. Vroiam să plec, să mă întorc în țară cu ceva bani să-mi pot face studiile nu pe eforturile mamei mele, ci pe munca mea. Am însă o mamă prea încăpățânată, pe care nu am putut să o supăr atât de tare după tot ce a făcut pentru mine și m-a convins să rămân în țară să-mi termin studiile aici și p-ormă pot face „ce vrea mușchii mei”.

Am avut ocazia în anii aceștia să mai ies din România și să văd mai multe țări, să cunosc oameni, tipologii și obiceiuri de viață. Văd de exemplu în Germania, o țară pe care o respect mult pentru că au reușit să reconstruiască totul într-un timp relativ scurt, un popor disciplinat până la entuziasm. Așa îl văd eu, e o percepție proprie și nu mă deranjează orice comentariu pe subiect. Dar totodată, văd în acest popor o entitate semi-cramponată în viața de zi cu zi. Nu spun că nu au de ce. TRĂIESC acceptabil / bine majoritatea. Au un sistem de sănătate bine-definit, au posibilitatea de a avea o casă / masă, într-un mod relativ extrem de accesibil față de posibilitățile din țara noastră. Însă nu am văzut entuziasm, nu am văzut vise, nu am văzut așteptări adevărate, așa cum le simt eu de exemplu. Dar vorbesc de experiențele pe care eu le-am avut.

Eu unul, sunt mândru că sunt român, că am trăit aici în această țară. Că am învățat să mă protejez, să gândesc pentru mine și pentru cei de care îmi pasă. Am învățat să ajut cum pot, să nu mimez ipocritic interes, am învățat să-mi pese! Prefer să regret că am ajutat pe cineva, decât să trec pe lângă și apoi să regret că aș fi putut face ceva și nu am făcut-o.

Din aceiași discuție de care vă pomeneam mai sus o frântură, a reieșit un sentiment comun: Ne-am călit aici. Ne-am putea acomoda oriunde. Totuși, suntem dezamăgiți că nu sunt apreciați oamenii cu adevărat valoroși! Dar la o radiografie „fușuristică”, eu cred că actuala clasă politică (una dintre problemele noastre principale) și societatea noastră în general, este direcționată de oameni în vârstă. Nu e vorba, înțelepciunea necesită experiență. Am onoarea să cunosc oameni în vârstă, geniali, deschiși, sinceri și competenți, dar totodată cei mai mulți sunt adevărate pietre de moară. Indivizi obsedați de putere, obsedați de propriile concepții și păreri, siguri că dețin adevărul absolut ...

Lucrurile se pot schimba. Lucrurile se vor schimba, lucrurile pot fi altfel, dacă avem forța de a rămâne ancorați în propriile principii și valori. Noi, cei tineri, avem majoritatea așa ceva. Ține de noi să le scoatem în față cândva. Trebuie să oferim o alternativă. Oameni de 2 lei și contestatari nesimțiți vor exista întotdeauna. Totul ține de modele, pricipii și valori :). Totul ține de strategii, de piese de puzzle complete. Ai nevoie de strategii adevărate. NU STRATEGII DE PR! Un tablou nu se face cu o pensulă care are 2-3 fire. Un tablou se face cu pasiune, viziune ...etc. O casă se construiește cărămidă cu cărămidă!

Avem nevoie de o nouă tablă de șah. Avem nevoie să credem în forțele proprii, avem nevoie de speranță! Avem nevoie să acordăm cu adevărat o importanță în gândurile noastre pentru principii și valori în care noi credem cu adevărat! În momentul în care dezarmăm și ne complacem în ce ni se oferă, devenim niște vite fără opinii, direcționate și atât! Atâta timp cât tu crezi în tine, poți trece peste orice și mai important, înveți ceva din fiecare experiență!

Viața e de fapt o ciorbă de compromisuri! Dar pentru ca o ciorbă să fie cu adevărat bună, trebuie să ai grijă la ingrediente! Ai grijă să nu pui prea multe de un fel, ai grijă să nu pui otravă și mai important, ai grijă să bagi în ea ceea ce-ți place!

Mulțumesc Crina!